Teoria haosului aplicată la viața de părinte
 ... sau cum un fluture care deschide frigiderul poate declanșa furtuna de seară

Totul începe mereu cu o decizie mică și aparent inofensivă:

— Hai să nu-l mai culcăm la prânz azi, că pare plin de energie.

Sau:

— Hai că nu-i mare lucru dacă se uită încă 10 minute la televizor.

Sau, preferata mea:

— Ce rău poate face dacă îl lăsăm singur două minute în bucătărie?

Rezultatul: dezastre casnice în lanț.

Cineva varsă apă fix pe priză, pisica calcă în făină, copilul mare filmează totul pentru “content”, iar eu îmi dau seama că sunt personaj într-un documentar despre supraviețuire domestică.

Adevărul e că haosul dintr-o casă cu copii nu e întâmplător.

E o formă de echilibru natural.

Dacă într-o zi e prea liniște, înseamnă că universul complotează pentru o furtună.

Liniștea e doar încălzirea.

Zilele trecute, am trăit un exemplu clasic:

Ora 19:00 – pace deplină.

Ea gătește. Eu citesc. Copilul mic colorează cu ceva carioci. Copilul mare – în cameră, tăcut.

Zic în gând: “Ce bine că azi totul merge normal.”

Greșeală fatală.

În cinci minute, markerul roșu a devenit ruj pentru canapeaua din sufragerie, iar copilul mare a apărut panicat:

— N-am fost eu, dar am râs. Contează?

În alt context, asta ar fi un moment de criză.

Dar, după atâția ani de parenting, am învățat să tratez haosul ca pe o formă de artă abstractă.

Privesc canapeaua pictata cu roșu, inspir adânc și zic:

— Poate fi o operă de artă contemporană.

— Ce e aia? întreabă cel mic.

— Când cineva face o prostie și alții se prefac că e intenționată.

Ne-am așezat apoi toți pe jos, printre carioci și râsete.

Și am realizat că poate teoria haosului nu e despre distrugere.

Poate e doar despre cum din dezordine se nasc momente neașteptat de frumoase.

Când, seara, casa tace, iar eu trec prin camere cu mopul și gândurile mele, văd urmele zilei: firimituri, desene, pantofi greșiți, canapea cu dungi roșii.

Și simt o liniște ciudată.

Pentru că știu că, într-un fel, fiecare mic haos e dovada că trăim intens.

Că suntem acolo, împreună, chiar și când nimic nu merge conform planului.

Teoria haosului parental e simplă:

Dacă vrei ordine, du-te la bibliotecă.

Dacă vrei viață, stai în sufragerie.